„Este limpede că există deosebiri între inimile oamenilor, chiar între inimile celor porniți spre bine, care nu sunt la fel și în aceeași măsură turnați în tiparul și în forma binelui. Tot așa există deosebiri și între inimile celor care din nepăsare se avântă în direcție contrară, căci și printre ei răutatea se revarsă în unii foarte tare, în alții mai puțin. În cazul acesta, ce absurditate este în ideea că la oameni există două extreme, ca să le zic așa, una a binelui și alta a răutății, în sensul că extrema binelui se află în omul format după Iisus, de la care izvorăște pentru neamul omenesc tot ce poate însemna întoarcere și tămăduire şi îmbunătățire, iar extrema opusă se află în omul format după așa-numitul Antihrist.”1
Sfânta Scriptură are o structură profundă clădită pe opoziția sărăcie-bogăție, poate mai puțin sesizabilă la prima vedere și care este arareori și superficial dezbătută de exegeză. Bogăția materială e asociată cu puterea acestei lumi și asuprirea celor slabi, iar mai apoi cu Cezarul, cu Fiara și cu Demonul. Pe de altă parte sărăcia, slăbiciunea și „prostia” celor mulți sunt puterea, bogăția și înțelepciunea lui Dumnezeu.
În Vechiul Testament, averea este văzută drept cetate întărită și zid înalt pentru cel bogat: „Averea omului bogat e cetate tare, dar slava ei aruncă umbră largă” (Pr 18, 11); „Săracul răspunde cu rugăciuni, iar bogatul răspunde cu asprime.” (Pr 18, 24), „Bogatul se crede și înțelept, dar săracul deștept îl va osândi.” (Pr 28, 11), „Bogații îi vor stăpâni pe săraci și slugile își vor împrumuta stăpânii.” (Pr 22, 7). Totodată, sprijinul Domnului pentru cel sărac e afirmat limpede: „Omul care apasă pe cel sărac Îl mânie pe Cel ce l-a făcut, dar cel care-l miluiește pe sărac, acela Îl cinstește.” (Pr 14, 31).
Psalmistul spune că: „Sunt unii care se încred în puterea lor și cu mulțimea bogăției lor se laudă. […] Nu te teme când omul se îmbogățește, nici când sporește slava casei lui. Că atunci când moare nu ia cu sine nimic, și nici slava lui se va coborî după el. Că sufletul său, binecuvântat în timpul vieții lui, – care te va lauda când îi faci bine – intra-va în șirul părinților săi care’n veac nu vor vedea lumina. Omul, în cinste fiind, n’a înțeles: li s’a alăturat dobitoacelor celor fără minte, și asemenea lor s’a făcut. (Ps 48, 6-20)” și „Ce te fălești întru răutate, puternice, și toată ziua întru fărădelege? Limba ta a uneltit nedreptate, ca un brici ascuțit a făcut vicleșug. Iubit-ai răul mai mult decât binele, nedreptatea mai mult decât a grăi dreptatea. Iubit-ai toate cuvintele pierzării, limbă vicleană! Pentru aceasta Dumnezeu te va nimici până la urmă, te va smulge și te va muta din locașul tău și rădăcina ta din pământul celor vii. Vedea-vor drepții și se vor teme și vor râde de el și vor zice: «Iată omul care nu și L-a făcut pe Dumnezeu ajutor, ci s’a încrezut în mulțimea bogăției sale și s’a întărit întru deșertăciunea sa» (Ps 51, 1-7)”.
Această antiteză săraci-bogați devine evidentă mai ales în Noul Testament, începând chiar cu nașterea umilă a Mântuitorului și continuând cu viața și învățăturile sale. Bogăția și grijile lumii pot să înăbușe Cuvântul și să îl facă neroditor (Mt 13, 22; Mc 4, 19), iar bogăția lipsită de milă și credință poate îndepărta omul de Împărăția lui Dumnezeu și aduce condamnarea la chinul cel veșnic. Capitolul al șaisprezecelea al Evangheliei după Luca poate constitui astfel drept o potrivită temă de reflecție pentru următoarea etapă a prezentului studiu, […].
Antiteza dintre bogăție și sărăcie, menționată anterior, este aici puternic subliniată de Iisus Hristos atunci când spune: „«Nici o slugă nu poate sluji la doi domni; că ori pe unul îl va urî si pe celălalt îl va iubi, ori de unul se va ține si pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu si lui Mamona». Și pe toate acestea le auzeau si fariseii, care erau iubitori de argint, si-L luau în bătaie de joc. Și el le-a zis: «Voi sunteți cei ce vă faceți pe voi înșivă drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaște inimile, căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.» (Lc 16, 13-15)” .
Aceste învățături sunt urmate imediat de cutremurătoarea pildă a săracului Lazăr. S-ar putea vorbi mult și cu folos despre această pildă (Lc 16, 19-31), menită să exemplifice și să întărească o dată în plus vorbele Mântuitorului privitoare la legătura celor puternici cu banii și cu Demonul, precum și la soarta viitoare a celor ce se lasă în această lume stăpâniți de idolul bogăției și conduși de patima puterii oferite de averi. Să reținem acum doar că, dacă pentru puterile acestei lumi, cei mulți, săraci și slabi nu sunt demni niciodată de a fi numiți, pentru Iisus în schimb, săracul Lazăr a fost cel socotit vrednic de a-i fi pomenit numele, iar bogatul nu.
Mântuitorul îi va spune apoi tânărului bogat (dregătorului, la Luca), anonim și el în Sfânta Scriptură, care voia să se mântuiască: „Dacă vrei să fii desăvârșit, du-te, vinde-ți averile, dă-le săracilor și vei avea comoară în cer; și vino de-Mi urmează Mie! (Mt 19, 21)”. Văzând dragostea și atașamentul acestuia pentru bogățiile sale, Iisus va spune cu tristețe: „Cei ce au bogății, cât de greu vor intra ei în împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăția lui Dumnezeu (Mt 19, 23-24; Mc 10, 24-25 sau Lc 18, 24-25)” .
Predica de pe Munte începe astfel: „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Fericiți cei ce flămânzesc si însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți veți fi când din pricina Mea vă vor ocărî și vă vor prigoni și, mințind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, ca așa i-au prigonit pe profeții de dinaintea voastră. Voi sunteți sarea pământului […] Voi sunteți lumina lumii […]” (Mt 5, 3-14) .
Mai târziu, apostolii ne vor reaminti: „Oare nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii pentru ca să fie ei bogați în credință și moștenitori ai împărăției pe care El a făgăduit-o celor ce-L iubesc? Iar voi, voi l-ați necinstit pe cel sărac! Oare nu bogații vă asupresc pe voi, și nu ei vă târăsc în judecăți? Nu ei sunt cei ce blasfemiază numele cel bun care-a fost chemat asupra-vă?” (Iac 2, 5-7). Cuvântul devine apoi și mai vehement: „Acum către voi, bogaților! Plângeți și tânguiți-vă de necazurile ce vor să vină asupra voastră! Bogăția voastră a putrezit, și hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru și argintul au ruginit, și rugina lor va fi mărturie ’mpotriva voastră, și trupurile voastre ca focul le va mânca. Strâns-ați grămezi în zilele din urmă. Iată, plata pe care voi le-ați oprit-o lucrătorilor ce v’au secerat țarinile, strigă; și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Sabaot. V’ați desfătat pe pământ și v’ați dezmierdat; îmbuibatu-v’ați inimile în ziua înjunghierii! Osânditu-l-ați pe cel drept si l-ați omorât; el nu va ține piept.” (Iac 5, 1-6) .
Tot la Iacob citim: „Fratele cel smerit să se bucure întru înălțarea sa, și cel bogat întru smerenia sa, fiindcă el ca floarea ierbii va trece; ca soarele a răsărit odată cu arșița și a uscat iarba, și floarea ei a căzut și frumusețea chipului ei a pierit; așa se va veșteji și bogatul în alergăturile sale. (Iac 1, 9-11)” iar apostolul Pavel îndeamnă: „Celor bogați în veacul de acum poruncește-le să nu se semețească, nici să-și pună nădejdea în bogăția cea nestatornică, ci în Dumnezeul-Cel-Viu, Cel ce pe toate le dă din belșug spre desfătarea noastră; să facă binele, să se îmbogățească’n fapte bune; să fie darnici, cu inima largă, agonisindu-și bună temelie’n veacul viitor, ca să dobândească viața’ntr’adevăr veșnică.” (1 Tim 6, 17-19) .
Tot Pavel va afirma răspicat: „Dar cei ce vor să se îmbogățească, aceia cad în ispita și în cursa și în multe pofte nebunești și vătămătoare, care-i cufundă pe oameni în ruina și’n pierzare; fiindcă iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor; pe care poftind-o unii cu înfocare, s’au rătăcit de la credință și de multe dureri au fost străpunși.” (1 Tim 6, 9-10)2 . [……]
- Origen, Scrieri alese – Partea a patra, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984, p. 408; ↩︎
- Toate citatele articolului sunt preluate din Biblia sau Sfânta Scriptură (Versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania), Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2018.; ↩︎