„Mai târziu, către mijlocul drumului vieţii, după ce au pierit toți ai mei ș-am rămas singur, ca un călător întristat la margine de drum, s-a milostivit Dumnezeu de mine ș-am început a pricepe că toate ale lumii sunt deșertăciune şi vânare de vânt. Am cunoscut durerea şi m-am bucurat, căci ea mi-a deschis calea către înțelepciune. Ș-abia atunci învățăturile cele din tinerețe și cele văzute și auzite, ca o sămânță bună, au prins a da roadă. Ș-am privit în juru-mi ş-am văzut cine sunt și unde trăesc; ş-am văzut neamul meu ș-al părinților mei în risipă și suferință; ș-am înțeles că viaţa mea nimic nu însamnă dacă din ea măcar o parte n-o voiu închina obștei şi fraților mei sărmani şi neamului din care mă trag.”1
[…]
În acest sens, cartea pe care o țineți în mână s-a născut din disperarea cu care eu, ca român, mi-am căutat dreptatea în țara în care m-am născut. Din experiențele prin care am trecut în ultimii ani, împreună cu familia mea, am mai înțeles că explicația sărăciei și oprimării acestui popor nu trebuie căutată în ceea ce ne lipsește, cât mai ales în ceea ce avem. Pe parcursul câtorva procese pe care le-am avut în ultimii ani, am înțeles așadar mai bine ca niciodată ce înseamnă să fii trădat de statul care ar trebui să te apere în fața nedreptăților și abuzurilor comise de ticăloși ordinari sau de cei puternici. Am realizat astfel că statul român înțelege să nu abdice de la dublul statut consacrat de aproape două secole de existență, acela de slugă obedientă în fața stăpânirii externe și de satrap nemilos pentru români.
După cum spuneam, istoricul scrierii acestei cărți este strâns legat de destinul personal al autorului. Deși majoritatea ideilor pe care le-am prezentat îmi erau clare de mulți ani și consideram o datorie să-l fac cunoscut pe Sadoveanu așa cum l-am înțeles eu, ocazia de a așterne pe hârtie ce voiam să spun s-a ivit abia în anul 2016. Atunci am fost concediat „disciplinar” de pe poziția de director vânzări pe care o dețineam de mai mulți ani în cadrul unei corporații străine despre care cred că nu este nimic demn de menționat, exceptând poate indolența cu care își trâmbițează valorile … „creștine”.
Concedierea din 2016 a fost răspunsul dat de angajator unui salariat din top-management (totodată tată a trei copii minori, toți sub zece ani la acel moment) care, în naivitatea lui, și-a „permis” să informeze conducerea străină în privința unor clauze vădit ilegale introduse în contractul de muncă și în privința unei conduite a administrației locale pe care și acum, ca și atunci, nu o pot califica altfel decât „ceaușistă”. Însă, deoarece în perioada judecării acelui dosar DNA încă sufla în ceafa magistraților, pot spune că dosarul (3991/108/2016) privind concedierea din 2016 a fost ultimul in care am avut parte de un proces echitabil, în adevăratul sens al acestei sintagme. Instanțele au anulat atunci în totalitate decizia de concediere (în fapt, o aberație de la cap la coadă) și au dispus reintegrarea mea pe post.
Am profitat de acea perioadă pentru a schița structura cărții și a scrie mici fragmente pe care ulterior speram să le folosesc pentru a definitiva studiul, pe care speram să îl închei la scurt timp după întoarcerea pe post. Îmi imaginam că atât eu cât și angajatorul ne-am învățat lecțiile din acel proces și speram că după reintegrare relațiile să se desfășoare cât de cât normal. Însă, ulterior întoarcerii pe post din 2017, angajatorul a început împotriva mea o campanie de hărțuire sistematică. De altfel, acesta a fost „tratamentul” pe care administratorul austriac al companiei mi l-a și „promis” expressis verbis în cadrul unei întâlniri pe care am avut-o înainte de a-mi relua activitatea.
Făcută „ca la carte” cu sprijinul unor nume sonore din avocatura națională, această acțiune a inclus acțiuni sistematice de defăimare în fața colectivului angajatorului, de marginalizare și discriminare. Administrația națională a refuzat pur și simplu să mai colaboreze cu mine, numindu-mi „superior” un coleg care era încadrat pe exact aceeași funcție cu mine. S-a recurs la delegare abuzivă, trasarea unor sarcini aberante, atacuri meschine din partea unor angajați cu funcții minore în cadrul societății însă cu suport deplin din partea administrației companiei, mi s-a refuzat accesul la evenimente organizate de angajator și nu am mai fost chemat la ședințele naționale. S-a acționat sistematic în direcția diminuării drastice a veniturilor salariale, astfel încât la sfârșitul anului 2019 am ajuns să fiu singurul salariat care din întreaga companie încasa exclusiv salariul de bază și să am venituri mai mici decât în 2015, ultimul an în care mi-am încasat toate drepturile salariale promise de angajator.
În ianuarie 2020, apreciind ca acțiunile angajatorului au depășit orice limita a acceptabilului, am înregistrat o acțiune (dosar 102/108/2020 al Tribunalului Arad) solicitând nu doar daune morale pentru abuzurile angajatorului ci și plata unor salarii suplimentare. Subliniez ca pentru aceste salarii exista deja autoritate de lucru judecat din dosarul 3991/108/2020, situația pentru anii 2017-2019 fiind identică cu cea din 2016, an pentru care angajatorul a refuzat de asemenea să mi le acorde. Fac precizarea că faptele angajatorului sunt atât de evidente și temeiul acțiunii pe care am introdus-o atât de solid, încât prima casă de avocatură (una dintre cele mai celebre din țară) la care a apelat pârâta a încheiat colaborarea cu aceasta înaintea primului termen de judecată, nedorind probabil să se facă de râs prin pierderea unui proces pentru care șansele angajatorului de a-l câștiga erau nule.
De fapt, nici angajatorul și nici casa de avocatură la care apelat nu cred că puteau visa la neașteptatul „sprijin” care urma să li se ofere din partea instanței de fond. Căci, după cum aveam să realizez în perioada ce a urmat, acest nou litigiu vizând conflicte de muncă pe care l-am înregistrat a fost văzut, de către persoane devenite între timp influente în conducerea instanțelor locale, drept o bună oportunitate de a declanșa un atac haiducesc împotriva mea și a proprietăților imobiliare pe care le dețin împreună cu familia mea. Încă de la început mi-a atras atenția în mod deosebit „grija” cu care instanța de fond a respins aproape în întregime probatoriul pe care l-am solicitat, acceptând într-un imens dosar de mobbing și discriminare doar proba cu înscrisuri și pe cea cu înregistrări audio3 pe care oricum le-a interpretat ulterior într-o manieră incalificabilă.
Nu mică mi-a fost așadar mirarea ca, după câteva termene de amânare a începerii dezbaterilor în dosarul amintit, să mă trezesc cu o nouă decizie de concediere din partea angajatorului. Aparent profitând de „criza Covid” din 2020, angajatorul a dispus o nouă concediere chiar în timp ce procesul de mobbing si discriminare se desfășura. În fapt, probabil urmare a complicităților dintre instanțele arădene și angajator, acesta a primit asigurare că o nouă concediere nu mai are șanse să fie anulată. Acest nou context favorabil abuzurilor nelimitate este creat nu doar de modificările legislative ce oferă magistraților după 2017 o imunitate deplină în fața oricărei răspunderi penale sau disciplinare pentru faptele săvârșite, ci și de modificările care au intervenit la acel moment în conducerea instanțelor menționate anterior.
Eu am înregistrat o altă acțiune (dosar 1547/108/2020 al Tribunalului Arad) cerând anularea noii decizii de concediere. Deși era evident ca aceasta era lovita de nulitate absolută4 și că angajatorul a făcut afirmații complet false privitoare la situația sa financiară de la momentul concedierii5, spre stupefacția mea instanța de fond, cu ignorarea deplină a cadrului legislativ și a evidenței care rezultă din probatoriu, a dat câștig de cauza angajatorului6. Cu puțin înainte de finalizarea dosarului privind concedierea (1547/108/2020) celălalt complet finaliza dosarul de mobbing (102/108/2020) chipurile admițând „parțial” acțiunea7 dar admițând și o așa-zisă cerere reconvențională pentru suma de 3.609 lei pe care eu aș datora-o angajatorului din anul 2018 (în privința căreia instanța nu a ținut nici măcar să constate că pârâta o solicita pentru anul 2016, deci anul precedentei concedieri, nu pentru 2018) și obligându-mă față de angajator la cheltuieli judiciare „reduse” de …. 20.000 lei8.
În mod foarte interesant, două dosare înregistrate la distanță de aproape 8 luni, au fost finalizate aproape simultan de aceeași instanță de fond. Desigur, în ambele dosare, toți magistrații au acționat într-o manieră identică, scopul fiind același, respingerea acțiunilor și obligarea mea la cheltuieli aberante. Mi s-au respins absolut toate cererile, prevederile legale au fost aplicate abuziv iar probatoriul a fost ignorat sau interpretat într-o maniera care sa asigure câștig de cauză angajatorului.
În aceste dosare nu poate fi vorba de numai de ticăloșie sau de rea-credință, ci de o formă „modernă” de represiune de stat. Legea și probatoriul din procesele pe care le-am intentat angajatorului au fost interpretate de instanțe într-un mod care reflectă gândirea de tip totalitarist a „micilor dumnezei” care au judecat. S-a ignorat orice evidență rezultată din probatoriu și s-a încălcat absolut tot ce se putea încălca, de la prevederi legale în vigoare până la autoritatea de lucru judecat. Nu s-a urmărit altceva decât lăsarea mea fără loc de muncă, ruinarea financiară a mea și a familiei mele, probabil pentru a putea fi aduși în fața executării silite de o adevărată mafie din justiția locală.
Abuzurile din cele doua dosare privitoare la litigii de munca nu sunt întâmplătoare. În realitate, așa cum am arătat, s-a urmărit și se urmărește în continuare punerea mea și a familiei mele în imposibilitatea de a plăti astfel de sume cu unicul scop ca, prin tertipuri făcute cu angajatorul (a cărui complicitate este mai mult decât evidentă din conduita procesuală și din așa-zisele „onorarii” avocațiale pe care le înaintează instanțelor) și cu executori judecătorești, să ne fie luate din proprietate suprafețe considerabile din terenul agricol și din proprietățile imobiliare pe care le deținem pe raza unei comune din județul de domiciliu.
Aceste afirmații nu sunt simple presupuneri deoarece mobilul real al deciziilor din instanțe ne-a fost transmis cât se poate de clar. Arăt astfel ca în 2020, la câteva zile după ce am fost lăsat pe drumuri de instanța de fond în dosarul de concediere9 și după ce mi-au fost respinse aproape toate pretențiile din dosarul de mobbing, fiind totodată obligat la plata sumei de 20.000 lei10, la reședința situată în comuna menționată a fost trimis un individ cunoscut ca fiind apropiat de unele cercuri de interese influente în sistemul de justiție.
Acesta a mers la noi acasă într-un moment ales cu multă atenție, în lipsa mea și a soției, pentru a-i sugera soacrei mele că ar fi bine să vindem o suprafață de teren de aproape 20 de ha. „Vizita” pe care acesta ne-a făcut-o a fost atent planificată și coordonată, după cum am arătat în cererile de strămutare a dosarelor 102/108/2020 și 1547/108/2020. Ulterior acestei vizite, pe parcursul proceselor presiunile au continuat iar la noi acasă au mai fost trimise și alte persoane ca să „întrebe” de vânzarea aceleiași suprafețe de teren pe care sunt amenajate mici bălți de pescuit. Subliniez că nu ne-am manifestat vreodată intenția de a vinde acel teren sau altul pe care îl deținem și că este vorba de „cumpărători” care nu au o palmă de teren agricol sau care habar nu au cât costa un hectar de teren în comună.
După înregistrarea apelurilor în ambele dosare, am înțeles și de ce au fost aduse atât de aproape ca termene de pronunțare și comunicare a hotărârilor. Menționez că judecarea dosarului 102/108/2020 a fost suspendată abuziv încă de la primul termen de Curtea de Apel Timișoara11, pentru ca în această hotărâre să fie invocată hotărârea din dosarul 1547/108/2020, un dosar înregistrat cu aproape opt luni mai târziu. Având în vedere modul abuziv în care au fost instrumentate ambele dosare atât în faza de fond cât și în cea de apel, am introdus cereri de strămutare la Înalta Curte de Casație și Justiție. În cererile de strămutare a ambelor dosare (de mobbing și de concediere) de pe rolul Curții de Apel Timișoara am descris modul abuziv în care au acționat instanțele de fond și apel precum și șantajul fățiș la care s-a recurs.
Dosarul 102/108/2020 a fost singurul strămutat de Înalta Curte la Curtea de Apel Craiova. Ca să înțeleg că nu am rezolvat nimic nici cu această strămutare, primul lucru pe care l-au făcut judecătorii de la Curții de Apel Craiova a fost să ceară Curții de Apel Timișoara și Tribunalului Arad dosarul de concediere nr. 1547/108/2020. Cei care au făcut trafic de influență și au coordonat abuzurile împotriva mea au vrut să îmi arate că dosarele vor fi finalizate și soluționate exact cum vor ei, adică în bătaie de joc la adresa mea. În privința dosarului de concediere (1547/108/2020), precizez că instanța Curții de Apel Craiova nu avea habar ce conține, întrucât la momentul la care a adresat cererea nu cunoștea nici măcar conținutul propriului dosar, cel de mobbing (102/108/2020), strămutat de ÎCCJ, deoarece dosarul 102/108/2020 era încă la ÎCCJ pentru judecarea recursului pe care l-am declarat împotriva deciziei de suspendare.
Așadar, solicitarea dosarului 1547/108/2020 a fost un abuz și o bătaie de joc fățișă la adresa mea ca justițiabil. Judecătorii au vrut să îmi arate că nici măcar nu îi interesează ce conțin dosarele, ei doar execută ce li s-a cerut și finalizează ceea ce s-a început la Curtea de Apel Timișoara. S-a acționat în stil pur mafiot, în dosarul 1547/108/202012, am fost definitiv lăsat pe drumuri și fără salariu (singura sursă stabilă de venit pentru o familie de șase persoane, dintre care trei copii minori), apoi în dosarul 102/108/2020 au început să curgă „cheltuieli judiciare” aberante de zeci de mii de lei, existând perspectiva ca și în dosarul 1547/108/2020 angajatorul să obțină pe cale separată sume asemănătoare.
După cum era de așteptat, hotărârea pronunțată de Curții de Apel Craiova în dosarul 102/108/2020 a reprezentat un nou abuz inimaginabil într-o țară democratică. Ca să văd că nici măcar nu i-a interesat ce conține dosarul, în data de 09.05.2022, judecătorii au respins în totalitate recursul și precizează în minută că instanța „Respinge în tot cererea de chemare în judecată.”, nefiind interesați că aceasta fusese deja respinsă în fapt de Tribunalul Arad. Ulterior, la redactarea hotărârii, se observă probabil absurditatea minutei și se revine printr-o așa-zisă îndreptare a erorii materiale („îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta pronunțată în dosarulnr.102/108/2020 în sensul că, în loc de mențiunea” Respinge în tot cererea de chemare în judecată” se va menționa corect” Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 Euro ca neîntemeiat”. Dispune îndreptarea omisiunii strecurate în sensul consemnării în minuta şi a mențiunii” Păstrează în rest sentința apelată”.13)
Minuta este o primă dovadă că judecătorii nu au citit și nu au fost interesați de conținutul dosarului, necunoscând nici măcar textul sentinței pronunțate de Tribunalul Arad în acest dosar. Magistrații de la Curții Apel Craiova au vrut să îmi arate probabil că noua sentință este și ea tot o sancțiune pentru că nu ne conformăm cererilor trimise după începerea proceselor. Hotărârea Curții de Apel Craiova din acest dosar este pur și simplu o bătaie de joc la adresa oricărei idei de justiție: mi s-au respins absolut toate probele solicitate, a fost invocată pe larg hotărârea din dosarul de concediere (1547/108/2020) pentru a fi „justificată” respingerea întregului probatoriu care privea fapte de mobbing și discriminare mai vechi cu trei ani decât concedierea, s-a încălcat ostentativ autoritatea de lucru judecat în privința salariilor suplimentare, instanța trecând fără nicio jenă la rejudecarea faptelor din 2016 și pronunțând o soluție diametral opusă, întreaga argumentație fiind luată, fără nicio jenă, aproape cuvânt cu cuvânt din notele pârâtei.
Desigur, ca să înțeleg mai bine mesajul, am fost din nou obligat la plata a 20.000 de lei și pentru apel, tot cheltuieli „reduse”. Hotărârea a fost redactată și comunicată în timp record, de nici o lună, pentru a putea fi pusă în executare astfel încât eu să nu am timp să adun și să plătesc sumele aberante la care am fost obligat. Precizez că, pentru a putea plăti suma de 43.609 lei (cheltuieli fond și apel) și a nu putea fi duși în pragul executării, am fost nevoiți să luăm bani împrumut și să scoatem credit agricol atât eu, cât și soția și soacra mea.
Întrucât abuzurile Curții de Apel Craiova privitoare la mobbing și discriminare nu mai aveau cale de atac, singura posibilitate a fost să atac cu revizuire soluția în privința salariilor suplimentare, pentru care exista autoritate de lucru judecat în dosarul concedierii din 2016. Hotărârea pronunțată în acest dosar de ÎCCJ este un nou și inimaginabil abuz: absolut orice evidență a fost din nou respinsă și eu am fost obligat la plata sumei de … 22.374,86 lei. Prin comparație, același complet, în aceeași zi, a obligat un alt justițiabil care a pierdut un recurs cu o bancă, la plata sumei de 2.344,35, adică de 10 ori mai puțin. Mai mult, deși instanța și-a declinat către Curtea de Apel Craiova competența pentru unele dintre capetele de cerere, a avut grijă să admită cheltuielile aberante cerute de pârâtă în întregime.
Cheltuielile de judecată sunt un argument edificator, nu cred că mai trebuie să insist asupra lipsei de scrupule cu care a fost aplicată legea și interpretat probatoriul. Am făcut recurs împotriva hotărârii de revizuire și apoi am aflat că mă judec și cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, entitate care nu are și nu a avut nicio calitate procesuală în aceste dosare. Bătaia de joc a continuat deci până la cel mai înalt nivel cu putință și nu s-a urmărit decât sancționarea mea pentru fiecare cale de atac exercitată.
În acest sens, în data de 09.10.2023, a fost pronunțată Decizia Civilă nr. 202 a Completul Civil 1 de 5 Judecători. S-a respins recursul, mai mult decât întemeiat (în condițiile în care instanța de fond a respins cererea de revizuire pe pură creație literară și pe motive fantasmagorice, fără legătură cu probatoriul din dosare) și am fost obligat la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată „reduse”14. Se pot verifica restul dosarelor din data de 09.10 ale Completului 1 Civil ÎCCJ. Majoritatea cererilor respinse sau anulate sunt fără cheltuieli de judecată. Într-un alt dosar recurentul a fost obligat la plata sumei de 1233.65 lei (n.b., cheltuieli nereduse, deci pentru alții reprezentarea într-un dosar de recurs costă 1200 lei, nu 4000 de Euro, cât mă costă pe mine), iar într-un altul trei recurenți sunt obligați împreună la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli judecată.
Așadar, într-un dosar în care mi-am căutat dreptatea și reparația morală pentru abuzurile angajatorului am fost obligat de instanțe să plătesc până acum aproape 80.000 lei. Nu numai că nu am obținut drepturi salariale pentru care exista deja autoritate de lucru judecat (salarii anuale suplimentare), drepturi salariale și bonusuri anuale neacordate (am ajuns ca în urma mobbingului, discriminării și abuzurilor ostentative ale angajatorului să câștig anual jumătate din cât câștigau colegii angajați pe exact același post), daune morale la care eram indiscutabil îndreptățit și că mi-am pierdut locul de muncă (precum și salariile aferente) în urma unei concedieri în mod evident nelegale și nule de facto, dar am ajuns să plătesc cheltuieli de mii de euro, aceste cheltuieli fiind în fapt mobilul și explicația modului în care a fost aplicată legea și a fost interpretat probatoriul în dosarele menționate. Nu am făcut un calcul exact, dar estimez cu indulgență că pierderile pricinuite sunt de ordinul zecilor de mii de euro, reprezentând venituri la care eram îndreptățit și aproape 16.000 de Euro cheltuieli de judecată numai în dosarul 102/108/2020.
Precizez că ambele dosare menționate privesc litigii de muncă, adică procese scutite până și de plata taxei de timbru. În plus, sunt dosare finalizate fără nicio jenă la primul termen, fără cercetarea conținutului, fără vreo expertiză sau audiere de martori, iar hotărârile impresionează prin lipsa trimiterilor la file și probe din dosar. Deci așa-zisele onorarii ar fi pur și simplu aberante dacă nu ar ascunde în fapt interese mafiote de ruinare financiară a unui justițiabil român. Este demn de subliniat că același angajator care m-a concediat invocând probleme financiare a depus în instanțe, pe parcursul anilor 2020-2023 facturi si chitanțe de sute de mii de lei reprezentând onorarii avocațiale. Este de asemenea foarte interesant că în alte dosare același angajator obține cheltuieli de judecată cât se poate de decente, în mod ciudat doar procesele cu mine costându-l cam 4.000 de euro termenul.
După cum am arătat și în cererile de strămutare, dosarele mele de mobbing și concediere nu reprezintă situații întâmplătoare și unice. Am arătat acolo că familia mea a trecut în ultimii ani prin câteva situații extrem de grave, care au mers de la incendierea locuinței cu intenția declarată a criminalului (care se plimbă de atunci nestingherit în libertate) de a ucide toți membri familiei (inclusiv cei trei copii minori, exact așa a declarat), până la amenințări și agresiuni în plină stradă soluționate cu multă și suspectă indulgență de instanțe.
Mai sunt și alte procese ulterioare anului 2018 despre care aș pot vorbi pe larg și care conțin abuzuri inimaginabile: soluții pentru plângeri penale date de prim-procuror și necomunicate pentru a nu putea fi atacate în instanță; plângere penală împotriva angajatorului pentru fals în înscrisuri (faptă evidentă și pentru un copil), complicitate la fals și uz de fals (pârâta a folosit unele înscrisuri chiar în procesele menționate), fapte pentru care cei vizați nici măcar nu au fost chemați la audieri15. În absolut toate bănuiesc că s-a exercitat trafic de influență pentru a fi șicanat și pus în imposibilitatea de a folosi soluțiile penale favorabile în cauze civile.
La modul în care ne sunt judecate procesele după anul 2018, înțeleg că siguranța vieții și proprietății noastre este ca și inexistentă. Ca justițiabil, am înțeles că atât eu cât și familia mea, pentru orice situație, indiferent cât ar fi de gravă, nu trebuie să mai așteptăm sprijin de la justiție, deoarece tocmai acolo sunt mafioții care vor să ne ruineze, să ne ia cu forța proprietățile și care sunt determinați să nu dea înapoi de la nimic. Dintre toate deciziile menționate, subliniez ca mai ales cele pronunțate de ÎCCJ m-au șocat realmente prin ticăloșia lor. Ca justițiabil, nu mi-aș fi închipuit vreodată că instanța supremă a unui stat pretins democratic poate fi făcută preș în fața intereselor obscure ale unor șmecherași de provincie care au înțeles să se alieze cu o corporație fără scrupule pentru a se căpătui.
În urma proceselor menționate am ajuns, dintr-o familie demnă și cu statut respectabil în societate, în oameni cu datorii peste tot în jur, de la cunoscuți și apropiați până la instituțiile statului. Pe lângă problemele financiare enorme și atmosfera de frustrare creată în familie de hotărârile judecătorești primite în ultimii ani, ne așteptăm ca în orice moment să ne trezim în instanțe cu noi procese aberante (mă gândesc la „împrumuturi” pe care să le fi luat de te miri unde, datorii inexistente, amenzi aberante, dosare penale etc.) și ni s-a creat o stare de permanentă teamă pentru viața noastră și a copiilor noștri. Abuzurile instanțelor ne-au arătat că, din nou, în justiția din România chiar orice este posibil.
Precizez că am încercat și variantele ultime de îndreptare a acestor abuzuri. M-am adresat Inspecției Judiciare pentru abuzurile flagrante și încălcarea legii de către judecătorii din dosarul 1547/108/202016. Inspecția Judiciară, în loc să ia măsurile care se impuneau, ba chiar să sesizeze organele de cercetare (dată fiind gravitatea faptelor semnalate), m-a luat tot pe mine la zeflemea pentru „adresarea unor injurii judecătorilor”. Am adresat sesizări și către CEDO, acolo descoperind că a te plânge instituțiilor europene de abuzurile actualului stat român este ca și cum te-ai fi plâns Moscovei în anii ’50. CEDO, după cum înțeles în mod nemijlocit, este un excelent mijloc de marketing pentru coloniile lumii a treia.
De asemenea, în cursul anului trecut am adresat personal o serie de sesizări către nu mai puțin de 30 (T R E I Z E C I) de redacții, ONG-uri și agenții de presă din Arad, Timișoara, Craiova și București, printre care se numărau inclusiv TVR si SRR. În acele sesizări am vorbit despre această campanie de represiune sistematică desfășurată pe parcursul mai multor ani, îndreptată împotriva mea și a familiei mele și realizată prin intermediul instanțelor de judecată. Am arătat ca am fost victima unor abuzuri inimaginabile prin care mi s-au cauzat pierderi financiare de zeci de mii de euro, la care s-au adăugat cheltuieli judiciare de aproape 80.000 lei, în niște banale litigii de muncă scutite până și de plata taxei judiciare de timbru. Cu scopul de a mă aduce în pragul executării silite, o mafie cu conexiuni până la nivelul Curților de Apel și la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin metode ce amintesc de anii ’50-’60 ai secolului trecut, prin trafic de influență și abuz în serviciu „m-a ajutat” să pierd o serie de procese care erau practic și teoretic imposibil de pierdut, lucru evident pentru orice persoană cu un minim bagaj de cunoștințe legislative.
După cum am arătat în acele sesizări, ca să înțelegem ce se află în spatele acestor decizii haiducești, ele au fost sincronizate cu cereri repetate de înstrăinare a unor terenuri agricole, adresate mie personal sau altor membri ai familiei mele. Decizii abuzive au fost pronunțate nu doar în aceste dosare ci și în altele. Astfel, fapte care constituiau tentativă de omor prin incendierea locuinței (intenție exprimată explicit de făptaș în declarația dată organelor de cercetare) sau agresiuni fizice și verbale împotriva familiei mele săvârșite în plină stradă au fost tratate cu o ticăloasă indulgență de instanțe, probabil ca să înțelegem că am ajuns bătaia de joc a sistemului de justiție din România și că suntem sancționați pentru „lipsa de cooperare” arătată față de cererile repetate transmise de anumite personalități. Am mai arătat instituțiilor de presă situația unor exproprieri abuzive puse în aplicare de o mafie de primărie comunală, și ea bine protejată de sistemul de justiție, fără să stârnesc „interesul” cuiva.
Am descoperit așadar cu consternare nu doar ca aplicarea legii a redevenit opțională pentru instanțele românești, dar și că astfel de fapte nu mai pot constitui subiecte de interes pentru presa din România, mai ales că, în primele dosare menționate, totul a fost făcut cu complicitatea și în favoarea unei corporații străine. Așadar, deși au trecut luni de zile de la sesizările trimise, Omerta a funcționat impecabil până în ziua de astăzi și nu a apărut un cuvânt în presă despre aceste subiecte. Întrebându-mă ce alte enormități sunt bine ascunse de opinia publică, îmi fac datoria de a face cunoscute astfel de fapte, fără ca în demersul meu să mă opresc aici. […] Cred și afirm cu tărie că avem nevoie de o trezire națională deoarece un stat ai cărui funcționari își pot bate joc de viața, de drepturile și de proprietățile unui cetățean fără a risca nicio minimă sancțiune, nu poate fi numit democratic, ci este un stat totalitar. [….]
- Mihail Sadoveanu, Lacrimile Ieromonahului Veniamin, Institutul de arte grafice și editura „Viața Românească”, Iași, 1922, p. 10-11; ↩︎
- acoperind cam trei ore din aproape trei ani de hărțuire sistematică; ↩︎
- datorată acordării perioadei de preaviz după momentul încetării raporturilor de muncă; ↩︎
- deținea în fapt lichidități (a căror lipsă a fost invocată drept pretext al concedierii) cu aproape 50% mai mari decât în perioada similară a anului precedent; ↩︎
- Hotărârea 1018/2020 09.12.2020 a Tribunalului Arad; ↩︎
- în temeiul unor argumente suficient de șubrede care să asigure angajatorului câștigarea fără probleme a recursului preconizat; ↩︎
- Hotărârea 721/2020 05.10.2020 a Tribunalului Arad, comunicată cu câteva zile înaintea ca hotărârea în dosarul de concediere să fie pronunțată ↩︎
- https://portal.just.ro/108/SitePages/dosar.aspx?id_inst=108&id_dosar=10800000000116238 ↩︎
- https://portal.just.ro/108/SitePages/dosar.aspx?id_inst=108&id_dosar=10800000000113887 ↩︎
- https://portal.just.ro/59/SitePages/dosar.aspx?id_inst=59&id_dosar=10800000000113887 ↩︎
- https://portal.just.ro/59/SitePages/dosar.aspx?id_inst=59&id_dosar=10800000000116238 ↩︎
- https://portal.just.ro/54/SitePages/dosar.aspx?id_inst=54&id_dosar=5400000000180435 ↩︎
- „reduse” probabil ca urmare directă a mai multor sesizări pe care, după cum se va vedea în continuare, le-am adresat mai multor ONG-uri și redacții de presă; ↩︎
- https://portal.just.ro/55/SitePages/dosar.aspx?id_inst=55&id_dosar=5500000000320982 ↩︎
- https://portal.just.ro/2/SitePages/dosar.aspx?id_inst=2&id_dosar=200000000412353 ↩︎